Menu
Am încheiat etapa din 2014 a turneului IMPOSIBILITĂȚI

Am încheiat etapa din 2014 a turneului IMPOSIBILITĂȚI

A trecut și spectacolul de la Iași din 24 noiembrie, iar acum mă aflu la finalul turneului din 2014. Am avut parte de niște spectacole extraordinare anul acesta, cu un public foarte deschis, dornic să fie purtat “în lumea imposibilului”.

122

Am început turneul în frumosul oraș Sibiu, unde am fost întâmpinat de un public cald încă de când am ajuns la Shopping City Sibiu.
Sibiu

După Sibiu am plecat la Târgu Mureș, unde am avut parte de un public cald, pe care am avut ocazia să îi cunosc la sfârșitul spectacolului.

Tg Mures

Al treilea oraș pe care l-am vizitat cu turneul Imposibilități a fost Brașov. Aici am cunoscut o mulțime de oameni dornici să vadă spectacolul și să creadă în imposibil.

brasov

Pentru al patrulea și ultimul spectacol din turneul din acest an, am vizitat Iașiul, unde am reușit să umplu sala de spectacol, iar cu ajutorul Dames am reușit să fac o doamnă fericită.

iasi

Ne revedem în primăvara anului viitor cu mai multe spectacole în mai multe orașe frumoase din țară. Fiți cu ochii pe blog și pe pagina de Facebook!

One Response

  1. SIriUSa Germany says:

    La Muti Ani Gog,an nou fericit,referitor la comentarile unora,in Crimeea Rusia are nave spatiale in tunelul pentru submarine ,acestea se zice ca sant OZN desii nu sant OZN ,sant construite de Rusia si rusi in colaborare cu alte tari Grermania Romania samd si sant purtate de submarine si vapoare ,aceste nave spatiale merg atat inapa cat si zboara in aer ambele si au scut de energie si invizibilitate ,ai vazut Transformer filmuul au si asta si lucreaza la teleportare,deja au clonat oameni chiar si uriasi,navele spatiale nu sant mari si arata ca OZN-urile obijnuite desii sant construie de oameni ,doar se zice ca sant OZN,nusant

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *